Inițierea în expozițiile canine, “impropriu spus concurs de frumusete”
Revista CHINOLOGIA/Alina MUNTEANU
Expozițiile canine se numesc doar impropriu „concursuri de frumusețe”. Ele sunt, de fapt, concursuri pentru stabilirea conformității cu standardul. Aceasta înseamnă că fiecare câine este evaluat de către arbitri în funcție de cât de mult se apropie el de idealul rasei sale (care este descris de standardul rasei).
Ca atare, expozițiile nu sunt doar pentru crescătorii de câini, ci și pentru proprietari. Ducându-vă câinele la expoziții, veți afla valoarea chinologică pe care acest câine o are. De asemenea, aveți astfel posibilitatea să cunoașteți și alți proprietari și crescători ai rasei d-voastră, puteți discuta cu ei și puteți face schimb de experiență. Nu în ultimul rând, dacă expoziția are loc într-o localitate apropiată de cea în care locuiți, este o minunată ocazie și un mod foarte plăcut de a vă petrece timpul liber în afara orașului.
Grupe de câini
Mai întâi, trebuie să știți că FCI (Federația Chinologică Internațională, organizație în care România este membru cu drepturi depline) împarte rasele de câini în zece grupe:
•grupa I este grupa raselor de câini ciobănești;
•grupa a II-a cuprinde rasele de câini utilitari și molosoizi (cap masiv, de tip rotund sau cubic, bot relativ scurt, buze groase și lungi, stop remarcabil; corp masiv, puternic, atingând adesea dimensiuni gigantic);
•grupa III rasele de terrier;
•grupa IV- grupa teckel-ilor;
•grupa V – Spitz și tipuri primitive;
•grupa VI- Gonitori pentru vânat, câini de vânătoare;
•grupa VII- Pontatori, prepelicari;
•grupa VIII – Retrievers – Flushing Dogs – Câini de apă;
•grupa a IX-a câinii de agrement, însoțitori;
•grupa a X-a rasele de ogari.
Dacă vorbim de expoziții nici o expoziție nu seamănă cu alta și nici câinii nu au aceeași stare de fiecare dată, așa că un câine se poate prezenta foarte bine la o expoziție, iar la următoarea poate să nu aibă același “chef” de a se prezenta. Un rezultat este influențat foarte mult de starea câinelui în ziua expoziției.
Toaletajul expozițional
În funcție de rasă câinii trebuie îmbăiați înainte cu 1 săptămâna, 1 zi înainte de expoziție; sunt rase care nu necesită neapărat o îmbăiere ci o simplă ștergere cu un șampon uscat și o bună periere aduc blana câinelui să arate extraordinar.Rase precum Bichon Maltez – au nevoie de câteva ore bune de toaletaj înainte de a intra în ring, iar rase precum Bulldogul, o simplă lustruire a blănii cu un spray de luciu este perfectă.
Unghiile și urechile fiecărui câine trebuie să arate impecabil.
Necesar în expozițiile canine
În primul rând, atunci când mergeți la o expoziție trebuie să aveți cu voi carnetul de sănătate al câinelui(cu vaccinul antirabic făcut),dovada plății taxei de înscriere la expoziție, carnetul de performanță.
Dacă sunteți la prima expoziție interesați-vă la asociația la care sunteți membru,să vă achiziționați un carnet de performanță. În multe expoziții se pot achiziționa astfel de carnete, dar nu riscați, interesați-vă din timp.
Carnetul de performanță este un carnet cu file unde sunt înscrise rezultatele câinelui în expoziție, arbitrul care a jurizat câinele, locația și data.
Alte lucruri de care aveți nevoie în cadrul unei expoziții sunt: un castron pentru apă, apă potabilă pentru câine, un prosop sau șervețele ca să ștergeți câinele la bot (sunt rase care necesită acest lucru), un scaun pliabil, eventual și o cușcă pentru câinele dumneavoastră, cușcă unde acesta să fie ferit de contactul cu ceilalți câini, unde se simte în siguranță.
Indicat ar fi să aveți și o lesă specială de prezentare. Dacă nu folosiți lesa de prezentare, atunci alegeți o lesă cat mai finuță și nu foarte lungă, iar zgarda să nu fie prea lată.
După ce ați intrat în incinta expoziției, căutați să vedeți la ce ring este arbitrată rasa. La fiecare ring există un panou unde sunt afișate rasele ce urmează a fi arbitrate acolo și dacă arbitrul nu decide să schimbe ordinea de arbitraj, atunci se va respecta arbitrarea raselor în ordinea trecută pe panou.
Foarte important este să știți clasa de participare pentru că arbitrarea câinilor se face într-o anumită ordine. Se începe cu masculii și apoi intră și femelele. Intrarea după clase se face în următorul mod:
• clasa baby (3-6 luni)
• clasa puppy (6-9 luni)
• clasa juniori (9-18 luni)
• clasa intermediara (15-24 luni)
• clasa deschisă (15 luni-8 ani)
• clasa campioni (pentru câini care au o diplomă de campion național)
• clasa veterani (peste 8 ani)
Pentru clasele baby, puppy, juniori și veterani, după ce se termină arbitrarea și la masculi și la femele la respectivele clase, se acordă titlurile de Best Baby, Best Puppy, Best Junior, respectiv Best Veteran, iar câinii câștigători merg mai departe la concursurile speciale Best Baby în Show, Best Puppy în Show, Best Junior în Show, Best Veteran în Show, care au loc la sfârșitul expoziției în ringul de onoare (ringul central).
Masculii câștigători din clasele intermediare, deschise și campionii concurează pentru titlul de Best Male, iar femelele câștigătoare din aceleași clase pentru titlul de Best Female. Câștigătorii acestor titluri concurează pentru titlul de Best of Breed. Câștigătorul titlului de Best of Breed concurează în ringul central, la sfârșitul expoziției, pentru titlul de Best în Show.
Ce trebuie să știi înainte de prezentarea în ring
Pentru a putea fi prezentat în ring, câinele trebuie doar să știe să meargă la pas, să fie învățat să accepte controlul dinților (pe care i-l va face arbitrul) și să fie pieptănat. De asemenea, nu trebuie să aibă un comportament agresiv față de ceilalți câini sau față de arbitru, în acest caz câinele respectiv va fi descalificat.
După ce ați intrat în ring trebuie să puneți câinii în poziția de expoziție, apoi arbitrul va veni la fiecare câine să controleze mușcătura, iar la masculi, dacă ambele testicule sunt coborâte în scrot.
Urmează apoi una, două sau mai multe ture de ring în care câinele trebuie să meargă pe lângă d-voastră în trap, după care arbitrul vă va cere să faceți o diagonală dus-întors ca să vadă mișcarea câinelui din față și din spate.
Veți primi la sfârșitul arbitrajului foaia de arbitraj pe care sunt trecute calificativul și eventualele titluri obținute.
Mult succes!